Tratamentul contabil de bază al costurilor îndatorării, conform IAS 23 îl constituie recunoaşterea costurilor îndatorării drept cheltuieli ale perioadei în care acestea sunt generate.
Costurile îndatorării
Acestea includ dobânda şi alte costuri asociate împrumutului, cum ar fi onorarii şi comisioane de plătit creditorului. În situaţii rare, onorariile şi comisioanele pot include, în fond, un element al dobânzii directe, precum şi o cheltuială anuală cu dobânda scăzută artificial. În acest caz, dobânda directă trebuie amânată şi recunoscută drept cheltuială de-a lungul perioadei împrumutului, în conformitate cu IAS 39. IAS 39 va fi tratat într-o prezentare ulterioară.
Recunoaşterea unei cheltuieli
Conform paragrafului 94 din Cadrul General al IASC, cheltuielile sunt recunoscute concomitent cu diminuările unui activ sau creşterile unei datorii. Cheltuielile nu generează întotdeauna venituri aferente. De exemplu, trecerea pe cheltuieli a unui stoc datorită deprecierii poate avea loc într-o perioadă contabilă diferită de cea în care a avut loc vânzarea respectivului element de stoc. Totuşi, în mod normal, cheltuielile sunt asociate cu veniturile aferente în aceeaşi perioadă contabilă. De exemplu:
O societate a utilizat energie electrică pentru extracţia aluminiului din minereu. Energia electrică reprezintă o cheltuială semnificativă pentru societate. Aceasta a fost nevoită să-şi întocmească situaţiile financiare pentru anul cu închidere la 31 decembrie 1999, pe data de 1 februarie 2000, pentru a putea solicita o finanţare de la Banca Mondială. La acea dată, factura reprezentând consumul de energie pentru perioada 1 decembrie 1999 – 29 februarie 2000 nu fusese primită.
Societatea a estimat că factura se va ridica la suma de 3.500 mil. lei şi că a utilizat 1.000 mil. lei în luna decembrie. Societatea a recunoscut cei 1.000 mil. lei în contul de profit şi pierdere pentru anul cu închidere la 31 decembrie 1999 prin crearea unui angajament.
DB Cheltuieli privind energia şi apa 1.000 mil. lei
CR 408 Furnizori – facturi nesosite 1.000 mil. lei
În cursul perioadei contabile ulterioare înregistrarea angajamentului de mai sus a fost reluată, însemnând că din cei 3.500 mil. lei facturaţi, 2.500 mil. lei au fost recunoscuţi în exerciţiul financiar cu închidere la 31 decembrie 2000.
În cazul costurilor îndatorării, se presupune că beneficiile aferente sunt generate către întreprindere în acelaşi timp în care sunt suportate costurile îndatorării. De exemplu, s-a primit un împrumut pentru achiziţionarea unui nou utilaj, care a generat un venit net din exploatare. Este corectă asocierea costurilor îndatorării cu venitul net. Totuşi, putem avea şi cazul în care utilajul nu este încă operaţional. În anumite circumstanţe, poate fi corectă amânarea înregistrării costurilor îndatorării în contul de profit şi pierdere până în momentul în care utilajul devine operaţional şi capitalizarea lor în costul utilajului. Acest lucru ar respecta conceptul contabilităţii de angajamente din Cadru General al IASC.
Scopul acestui standard este standardizarea tratamentului capitalizării dobânzii. Totuşi, având în vedere că societăţile româneşti operează într-un mediu hiperinflaţionist, după cum este definit de IAS 29, în condiţii normale, paragrafele 10-29 din IAS 23 nu se vor aplica societăţilor româneşti care au împrumuturi în lei.
Paragraful 21 din IAS 29 stabileşte că “impactul inflaţiei este, de obicei, recunoscut în costurile îndatorării. Este inadecvată retratarea în cursul aceleiaşi perioade a cheltuielilor de capital finanţate prin împrumuturi şi a capitalizării părţii din costurile îndatorării care compensează inflaţia, în timpul aceleiaşi perioade. Această parte a costurilor de îndatorare este recunoscută ca o cheltuială în perioada în care costurile au fost suportate.”
IAS 29 sugerează ca costurile de îndatorare să fie separate în două componente, o componentă fiind de fapt inflaţia (care trebuie recunoscută ca o cheltuială), iar cealaltă fiind costurile reale de îndatorare (care trebuie capitalizate). Identificarea celor două componente este foarte dificilă.
Pentru a estima costurile reale de îndatorare din cadrul unui împrumut exprimat în lei, o entitate poate utiliza rata interbancară sau rata de bază a unei ţări a cărei monedă este considerată puternică şi a cărei inflaţie este mică. Această rată va fi redusă cu rata inflaţiei tării respective. În prezent, aceasta ar duce la o rată de bază reală de aproximativ 2%. Oricum, costurile reale de îndatorare sunt calculate utilizând rata de bază. De exemplu, costurile reale de îndatorare vor fi egale cu rata de bază plus un factor de risc. Factorul de risc este subiectiv şi variază de la entitate la entitate şi de la creditor la creditor. Această subiectivitate poate duce la calcule care să fie respinse de testele de credibilitate din Cadrul General al IASC, paragrafele 31-34 şi 86.
O altă metodă de simulare a costurilor reale de îndatorare pentru un împrumut exprimat în lei este deducerea componentei inflaţie utilizând statisticile IGP publicate de guvern. Este adevărat că pe perioade lungi de timp inflaţia IGP va fi egală cu componenta inflaţie din costurile de îndatorare. Totuşi, pe parcursul unui an există riscuri destul de mari ca inflaţia IGP să difere în mod semnificativ de componenta inflaţie din cadrul costurilor de îndatorare.
Este responsabilitatea administratorilor să decidă dacă estimarea lor cu privire la costurile reale de îndatorare respectă criteriile de recunoaştere din Cadrul General al IASC, iar acolo unde cifra este semnificativă, este responsabilitatea auditorilor financiari să testeze estimarea şi presupunerea făcută de administratori că estimarea făcută respectă criteriile de recunoaştere.
Luând în considerare împrumuturile exprimate în valută forte, cum ar fi USD, unde există o relaţie foarte apropiată între rata dobânzii şi rata inflaţiei şi va fi foarte puţin posibil ca o divergenţă între cele două să creeze o eroare semnificativă, este probabil ca estimarea administratorilor să fie cât de corectă posibil.
Capitalizarea dobânzii
Dobânda poate fi capitalizată doar într-un activ care prin natura sa are un ciclu lung de pregătire pentru intrarea în funcţiune (un activ calificabil). Aceasta exclude active care sunt gata pentru utilizare în momentul în care sunt cumpărate. De asemenea, vor fi excluse şi întârzierile operaţionale din motive care nu sunt legate de activul respectiv, de exemplu, greve ale muncitorilor.
Cea mai mare parte a standardului stabileşte la ce moment şi care costuri ale îndatorării pot fi capitalizate. Prezentăm în continuare un exemplu:
O societate a demarat un program de extindere a capacităţii de producţie pentru a utiliza mai bine unele oportunităţi de afaceri. Societatea a împrumutat în dolari următoarele sume:
· 1 milion la 7% într-o perioadă precedentă
· 2 milioane la 7,5% într-o perioadă precedentă
La 1 octombrie 1998, 0,5 milioane din împrumuturile de mai sus nu fuseseră utilizate.
· 3 milioane la 8% la 1 ianuarie 1999 pentru a finanţa construcţia, de către un subcontractant, a unui mijloc fix pentru utilizare proprie.
Toate surplusurile de fonduri au fost puse într-un depozit în dolari cu o rată de 3%.
Administratorii au estimat că de-a lungul perioadelor menţionate mai sus rata dobânzii a incorporat o componentă de 2% reprezentând inflaţia.
La 1 octombrie 1998, subcontractantul a început să lucreze la construcţia acelui mijloc fix, şi la 1 decembrie societatea a achitat prima factură emisă pentru această construcţie, în valoare de 0.5 mil.
Societatea a făcut şi alte plăţi, după cum urmează:
1 febr. 1999 – 1 milion
1 aprilie 1999 – 1 milion
La 1 aprilie activitatea de construcţie s-a suspendat până în anul următor ca urmare a unor probleme neprevăzute, reluându-se la 1 aprilie 2000. Plata finală de 1 milion s-a făcut la 1 noiembrie 2000.
Construcţia a fost finalizată la 1 octombrie 2000 şi mijlocul fix a fost pus în funcţiune la 1 decembrie 2000.
Se subliniază următoarele puncte referitoare la IAS 23 şi IAS 29.
1. Par. 17 – Costul mediu ponderat al împrumutului de 0,5 milioane este
[(1x7%)+(2x7,5%)]/3 = 7.33%
2. Par. 21 din IAS 29 – Costurile reale aferente împrumutului au fost de 0,5 mil. la 5.33% (7.33% - 2%) şi de 3 mil. la 6% (8%-2%).
3. Par. 21 – capitalizarea dobânzii nu începe atunci când subcontractantul şi-a început activitatea, ci la data primei plăţi, adică la 1 dec. 1998.
4. Par. 23 şi 24 – În timpul perioadei dintre 1 aprilie 1999 şi 1 aprilie 2000, nici o dobândă nu va fi capitalizată deoarece toate activităţile privind construirea mijlocului fix au fost întrerupte.
5. Par. 25 – capitalizarea încetează atunci când construcţia este în cea mai mare parte finalizată, adică la 1 oct. 2000.
Costurile îndatorării capitalizate sunt:
Sfârşit an 1998 (0,5m *5,33% *1/12) = $ 2.220 (cost pt. împrumut de 0,5m la Decembrie)
Sfârşit an 1999 (0,5m*5,33%*3/12) = $ 6.660 (cost pt. 0,5 m. până la 1 Aprilie)
(3m*6%*3/12) = $45.000 (cost pt. împrumut de 3m până la 1 Aprilie)
(3m*3%*1/12) =($ 7.500) (depozit de 3m in Ianuarie)
(2m*3%*2/12) =($10.000) (depozit de 2m in Feb. şi Martie)
= $34,160
Sfârşit an 2000 (0.5m*5.33*6/12) = $13.320
(3m*6%*6/12) = $90.000
(1m*3%*6/12) =($15.000
= $88.320
Se face o remarcă – dacă depozitul ar fi fost făcut în lei, cu o rată a dobânzii de 70%, de exemplu, suma scăzută din valoarea fondurilor depuse ar fi depăşit valoarea costurilor îndatorării pentru capitalizare.
Conform par. 5e din IAS 23, costurile îndatorării pot include diferenţe de curs în cazul în care acestea sunt considerate o ajustare a cheltuielilor cu dobânda. Într-o economie hiper-inflaţionistă este foarte probabil ca toate aceste diferenţe de curs să reflecte, de fapt, inflaţia. În baza acestui argument, ar fi incorect să se capitalizeze diferenţele de curs.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu