sâmbătă, 12 februarie 2011

IAS 30 Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare


 Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 30


Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare


Această versiune include amendamente care rezultă din IFRS-uri noi şi amendate emise până la data de 31 martie 2004. Secţiunea „Modificări în ediţia de faţă” de la începutul acestui volum prevede datele de aplicare ale acestor IFRS-uri noi şi amendate şi de asemenea identifică acele IFRS-uri actuale care nu sunt incluse în acest volum.


 Cuprins


Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 30

Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor
şi ale instituţiilor financiare similare

ARIE DE APLICABILITATE

Paragrafele
1 - 5
ISTORIC


6 - 7
POLITICI CONTABILE


8
CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE


9 – 17
BILANŢ


18 - 25
CONTINGENŢE ŞI ANGAJAMENTE, INCLUSIV ELEMENTE EXTRABILANŢIERE


26 - 29
SCADENŢA ACTIVELOR ŞI DATORIILOR


30 - 39
CONCENTRĂRI DE ACTIVE, DATORII  ŞI ELEMENTE EXTRABILANŢIERE


40 - 42
PIERDERI  DIN CREDITE ŞI AVANSURI


43 - 49
RISCURI BANCARE GENERALE


50 - 52
ACTIVE CONSTITUITE DREPT GARANŢII


53 - 54
ACTIVITĂŢI DE ADMINISTRARE A ACTIVELOR


55
TRANZACŢII CU PĂRŢILE AFILIATE


56 - 58
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

59



Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 30

Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare

Standardul Internaţional de Contabilitate 30 Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare (IAS 30) cuprinde paragrafele 1 – 59. Toate paragrafele au autoritate egală dar păstrează formatul IASC al Standardului din momentul adoptării acestuia de IASB. IAS 30 trebuie citit în contextul Prefeţei la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară şi al Cadrului general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Acestea constituie baza de selectare şi aplicare a politicilor contabile în absenţa unor recomandări explicite.

Arie de aplicabilitate


1.   Acest  Standard se aplică situaţiilor financiare ale băncilor şi ale altor instituţii similare (la care ne vom referi în continuare ca fiind bănci).

2.     În acest Standard, termenul „bancă” include toate instituţiile financiare ce au ca una dintre activităţile lor principale atragerea de depozite şi împrumutarea altor sume în scopul acordării de credite şi efectuării de plasamente şi ale căror activităţi sunt reglementate de legislaţia bancară sau alte norme similare. Prezentul Standard este relevant pentru societăţi de acest tip indiferent dacă termenul „bancă” se regăseşte sau nu în denumirea lor.

3.     Băncile reprezintă pe plan mondial un sector de activitate important şi influent. Majoritatea persoanelor fizice şi a celor juridice apelează la serviciile băncilor, fie în calitate de deponenţi, fie în calitate de beneficiari de credite. Băncile joacă, de asemenea, un rol important în menţinerea încrederii în sistemul monetar prin conexiunea strânsă pe care o au cu autorităţile de reglementare şi ale statului, ca şi cu regulamentele impuse. De aici şi interese generale deosebite pentru buna desfăşurare a activităţii băncilor şi – în special – pentru solvabilitatea, lichiditatea acestora, şi pentru gradul de risc aferent fiecărui tip de activitate. Operaţiunile bancare sunt diferite de cele realizate de alte entităţi  comerciale şi deci reflectarea lor în contabilitate şi cerinţele de raportare legate de aceste operaţiuni sunt diferite. Acest Standard recunoaşte nevoile speciale de raportare ale băncilor şi, de asemenea, încurajează prezentarea unor comentarii asupra situaţiilor financiare care să reflecte aspecte precum modul de administrare şi controlul lichidităţii şi riscului.

4.     Acest Standard completează celelalte Standarde Internaţionale de Conta­bilitate care se aplică în aceeaşi măsură şi băncilor, cu excepţia cazurilor excluse expres prin dispoziţiile unui Standard.

5.     Prezentul Standard se aplică situaţiilor financiare individuale şi conso­lidate ale băncilor. În cazul în care un grup de firme realizează şi operaţiuni bancare, prezentul Standard este aplicabil pentru respectivele operaţiuni, pe o bază consolidată.

Istoric


6.     În cadrul activităţii lor de evaluare a poziţiei financiare şi a rezultatelor unei bănci, precum şi pentru luarea deciziilor economice, utilizatorii situaţiilor financiare ale băncii au nevoie de informaţii relevante, de încredere şi care pot fi comparate. De asemenea, ei au nevoie de infor­maţii care să le dea posibilitatea unei bune înţelegeri a caracteristicilor speciale pe care le prezintă operaţiunile unei bănci. Utilizatorii au nevoie de astfel de informaţii chiar dacă o bancă este supervizată de autorităţi de reglementare a activităţii bancare şi le furnizează acestora informaţii care nu au întotdeauna caracter public. Prin urmare, informaţiile reflectate în situaţiile financiare ale unei bănci trebuie să fie suficient de complete pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor, în limita a ceea ce este rezonabil a fi solicitat conducerii.

7.     Utilizatorii situaţiilor financiare ale unei bănci sunt interesaţi de gradul de lichiditate şi de solvabilitate a acesteia, ca şi de riscurile legate de activele şi datoriile înregistrate în bilanţul băncii şi de elementele extrabilanţiere. Lichiditatea se referă la posibilitatea de a onora retragerile de numerar şi alte angajamente financiare în momentul în care devin exigibile. Solvabilitatea se referă la măsura în care activele depăşesc datoriile şi deci la gradul de adecvare a capitalului unei bănci. Riscurile la care este expusă o bancă sunt legate de lichiditate, variaţia cursului valutar, modificarea ratelor dobânzii, modificări ale preţurilor pe piaţă şi falimentul clienţilor. Aceste riscuri pot fi reflectate în situaţiile financiare, însă utilizatorii vor obţine o mai bună înţelegere a acestora în măsura în care conducerea prezintă în situaţiile financiare comentarii care să descrie modul de administrare şi de control al riscurilor asociate cu operaţiunile băncii.

Politici contabile


8.     Băncile utilizează diferite metode pentru recunoaşterea şi evaluarea elementelor în situaţiile lor financiare. Deşi este de dorit armonizarea acestor metode, acest lucru depăşeşte obiectivele prezentului Standard. Pentru a corespunde cu IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, şi pentru a permite astfel utilizatorilor înţelegerea considerentelor ce stau la baza elaborării situaţiilor financiare, este necesară evidenţierea politicilor contabile referitoare la următoarele aspecte:

(a)
recunoaşterea principalelor tipuri de venituri (a se vedea paragrafele 10 şi 11);

(b)
evaluarea plasamentelor şi a titlurilor tranzacţionabile (a se vedea paragrafele 24 şi 25);

(c)
distincţia între tranzacţiile şi activităţile care duc la recunoaşterea de active şi datorii în bilanţ şi acele tranzacţii şi alte evenimente care determină doar apariţia unor contingenţe şi angajamente (a se vedea paragrafele 26 la 29);

(d)
baza de determinare a pierderilor din credite şi avansuri, precum şi modul de scoatere din bilanţ a creditelor şi avansurilor nerecuperabile (a se vedea paragrafele 43 la 49); şi

(e)
baza de determinare a costurilor legate de riscurile bancare generale şi tratamentul  contabil al acestora (a se vedea paragrafele 50 la 52).


Unele dintre aceste aspecte constituie obiectul Standardelor Internaţionale de Contabilitate existente, în timp ce altele vor fi adresate la o dată ulterioară.



Cont de profit şi pierdere


9.   O bancă trebuie să prezinte un cont de profit şi pierdere în care să grupeze veniturile şi cheltuielile în funcţie de natura lor şi să indice valoarea principalelor tipuri de venituri şi cheltuieli.

10. În plus faţă de cerinţele altor Standarde Internaţionale de Conta­bilitate, informaţiile care trebuie prezentate în contul de profit şi pierdere sau în notele la situaţiile financiare trebuie să includă cel puţin la următoarele elemente de venit şi cheltuieli:

Venituri din dobânzi şi alte venituri similare;
Cheltuieli cu dobânzile şi alte cheltuieli similare;
Venit din dividende;
Venituri din taxe şi comisioane;
Cheltuieli cu taxe şi comisioane;
Profit net din tranzacţii cu titluri de tranzacţionare;
Profit net din titluri de plasament;
Profit net din tranzacţii în valute străine;
Alte venituri operaţionale;
Pierderi din credite şi avansuri acordate;
Cheltuieli administrative generale;
Alte cheltuieli operaţionale.

11.   Principalele tipuri de venituri generate de operaţiunile bancare includ dobânzi, taxele pentru servicii, comisioanele şi veniturile nete din tranzacţii. Fiecare tip de venituri este evidenţiat separat, astfel incât utilizatorii să poată evalua performanţele băncii. Aceste informaţii le completează pe cele privitoare la sursele de venituri cerute de IAS 14, Raportarea pe segmente.

12.   Principalele tipuri de cheltuieli aferente operaţiunilor bancare includ dobânzi, comisioane, pierderi legate de credite şi avansuri, cheltuielile legate de reducerea valorii contabile a investiţiilor şi cheltuieli administrative generale. Fiecare tip de cheltuială este prezentat separat pentru ca utilizatorii să poată evalua performanţa băncii.

13. Elementele de venituri şi cheltuieli nu trebuie compensate, cu excepţia celor legate de operaţiuni de acoperire a riscului şi de activele şi datoriile compensate în conformitate cu IAS 32.

14.   În alte cazuri decât cele legate de operaţiuni de acoperire a riscului şi de activele şi datoriile compensate, în condiţiile descrise în IAS 32, compensarea nu ar da posibilitatea utilizatorilor informaţiilor respective de a evalua performanţele activităţilor individuale ale unei bănci şi a randamentului diferitelor categorii de active.

15.   Câştigurile şi pierderile care rezultă din următoarele situaţii se reportează în mod normal la valori nete:

(a)   cesiuni şi modificări ale valorii contabile a titlurilor de tranzacţie;

(b)  cesiuni ale titlurilor de plasament;

(c)   tranzacţii în valută.

16.   Veniturile din dobânzi şi cheltuielile cu dobânzile sunt prezentate separat pentru o mai bună înţelegere a structurii veniturilor nete din dobânzi şi a cauzelor modificărilor acestora.

17.   Veniturile nete din dobânzi depind în acelaşi timp de ratele de dobândă aplicate sau şi de sumele atrase şi plasate. Este de dorit ca şi conducerea să ofere comentarii cu privire la ratele medii de dobândă, activele medii şi datoriile medii purtătoare de dobândă, pentru perioada analizată. În unele ţări, guvernele sprijină băncile constituind de depozite şi alte facilităţi de credit la rate ale dobânzii situate sub rata pieţei. În aceste cazuri,  comentariile conducerii asupra situaţiilor financiare trebuie să facă referire la mărimea acestor depozite şi a facilităţilor de credit, precum şi la efectul pe care acestea îl induc asupra venitului net.

 

Bilanţ


18. Băncile trebuie să prezinte un bilanţ care să grupeze activele şi datoriile după natura lor şi să le clasifice într-o ordine care reflectă lichiditatea lor relativă.

19. În plus faţă de cerinţele celorlalte Standarde Internaţionale de Contabilitate, informaţiile din bilanţ sau comentariile privind situaţiile financiare trebuie să includă cel puţin următoarele active şi datorii:

 

Active


Numerar şi solduri la banca centrală;
Titluri de stat pe termen lung şi alte titluri care pot fi prezentate pentru rescontare la banca centrală;
Titluri de stat şi alte titluri deţinute pentru tranzacţii;
Plasamente, credite şi avansuri acordate altor bănci;
Alte plasamente pe piaţa monetară;
Credite şi avansuri acordate clienţilor;
Titluri de plasament.

Datorii


Depozite de la alte bănci;
Alte depozite de pe piaţa monetară;
Depozite atrase;
Certificate de depozit;
Bilete la ordin şi alte datorii atestate de documente;
Alte fonduri împrumutate.

20.  Cea mai utilă abordare a clasificării activelor şi datoriilor unei bănci este de a le grupa după natura lor şi de a le prezenta în ordinea lichidităţii lor; aceasta corespunde de obicei scadenţei acestora. Elementele curente şi cele imobilizate pe termen lung nu sunt prezentate separat, deoarece majoritatea activelor şi datoriilor unei bănci pot fi realizate sau decontate în viitorul apropiat.

21.   Distincţia între soldurile cu alte bănci şi cele cu alte componente ale pieţei monetare şi soldurile cu alţi depozitari este importantă deoarece contribuie la înţelegerea relaţiilor băncii cu, şi dependenţa de, alte bănci şi piaţa monetară. De aceea, o bancă trebuie să prezinte separat:

(a) soldurile la banca centrală;

(b) plasamentele la alte bănci;
(c) alte plasamente pe piaţa monetară;

(d) depozitele de la alte bănci;

(e) alte depozite de pe piaţa monetară; şi

(f) alte depozite.

22. În general, o bancă nu-şi cunoaşte deţinătorii de certificate de depozit deoarece ele sunt, de obicei, tranzacţionate pe o piaţa liberă. De aceea ea trebuie să evidenţieze separat depozitele obţinute prin emiterea propriilor sale certificate de depozit sau alte titluri negociabile pe termen scurt.

23. [Şters]

24. O bancă trebuie să prezinte valorile juste ale fiecărei clase de active şi datorii financiare aşa cum este cerut de IAS 32, Instrumente financiare: prezentare şi descriere.

25. IAS 39 stabileşte patru categorii de active financiare: credite şi creanţe acordate de entitate, plasamente păstrate până la scadenţă, active financiare deţinute în scopul tranzacţionării şi active financiare disponibile pentru vânzare. O bancă va prezenta cel puţin valorile juste ale activelor financiare pentru aceste patru categorii.

Contingenţe şi angajamente, inclusiv elemente extrabilanţiere

26. O bancă va evidenţia următoarele datorii contingente şi angajamente:

(a)  natura şi valoarea angajamentelor de creditare irevocabile deoarece nu pot fi retrase discreţionar de către bancă fără riscul de a-şi atrage penalităţi sau cheltuieli semnificative; şi

(b)  natura şi valoarea datoriilor contingente şi a angajamentelor ce provin din elementele în afara bilanţului, inclusiv cele privitoare la:

(i)         substitute ale creditului direct, incluzând garanţii generale pentru acoperirea unor datorii, garanţii de acceptare bancară şi acreditive stand-by utilizate ca garanţii financiare pentru împrumuturi şi titluri de valoare;

(ii)        datorii contingente privind anumite tranzacţii, incluzând garanţii de bună execuţie, garanţii pentru licitaţii, garanţii şi acreditive stand-by privind tranzacţii particulare;

(iii)       datorii contingente care apar din circulaţia mărfurilor aferente unor tranzacţii comerciale cu finalizare pe termen scurt, cum ar fi acreditivele documentare având ca garanţie mărfurile expediate;

(iv)       [Şters]

(v)        [Şters]

(vi)       alte angajamente, facilităţi de emitere a unor titluri şi facilităţi de subscriere reînnoibile.

27. Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 37, Provizioane, datorii şi active contingente, are ca obiect general regimul contabil al datoriilor contingente şi prezentarea acestora. Standardul prezintă o importanţă deosebită pentru bănci, deoarece acestea sunt implicate adesea în multe tipuri de contingenţe şi angajamente, unele dintre ele revocabile, altele irevocabile, care în mod frecvent sunt semnificative ca valoare şi substanţial mai mari decât acelea ale altor entităţi comerciale.

28. De asemenea, multe bănci se implică în tranzacţii care antrenează înregistrarea imediată a unor active sau datorii în bilanţ, dar care duc la creşterea contingenţelor şi a angajamentelor lor. Astfel de elemente extrabilanţiere reprezintă adesea o parte importantă a activităţii unei bănci pot avea o incidenţă semnificativă asupra nivelului de risc la care banca este expusă. Aceste elemente pot să sporească sau să reducă alte riscuri, de exemplu, prin operaţiuni de îngrădire a riscului activelor şi datoriilor din bilanţ.

29. Este necesar ca utilizatorii situaţiilor financiare să fie informaţi asupra contingenţelor şi angajamentelor irevocabile ale unei bănci, având în vedere incidenţa acestora asupra lichidităţii şi solvabilităţii acesteia, precum şi eventualitatea inerentă a pierderilor potenţiale. Utilizatorii trebuie de asemenea informaţi asupra naturii şi valorii tranzacţiilor extrabilanţiere întreprinse de o bancă.
 
Scadenţa activelor şi datoriilor

30. O bancă trebuie să prezinte o analiză a activelor şi datoriilor pe grupe importante de scadenţă având la bază perioada rămasă de la data bilanţului până la data scadenţei contractuale.

31. Corelarea sau necorelarea controlată între scadenţele şi ratele dobânzii activelor şi datoriilor sunt elemente fundamentale în gestiunea bancară. Este neobişnuit pentru bănci să se afle într-o pozitie de corelare perfectă, întrucât operaţiunile bancare au deseori scadenţe incerte şi de natură foarte variată. O poziţie de necorelare este susceptibilă de a îmbunătăţi profitabilitatea, dar poate de asemenea creşte riscul de pierderi.

32. Scadenţele activelor şi datoriilor şi capacitatea de a înlocui, la un cost acceptabil, datoriile purtătoare de dobândă, pe măsură ce ajung la scadenţă, reprezintă factori importanţi pentru evaluarea lichidităţii unei bănci şi a expunerii sale la riscul pe care îl prezintă modificările în ratele dobânzii şi cursurile de schimb valutar. În scopul furnizării de informaţii relevante pentru evaluarea lichidităţii sale o bancă trebuie să prezinte cel puţin o analiză a activelor şi datoriilor grupându-le pe scadenţe pertinente.

33.   Perioadele de scadenţă care se aplică diferitelor active şi datoriilor diferă între bănci, precum şi în modul în care corespund anumitor active şi datorii. Exemple de perioade utilizate includ următoarele:

(a) sub o lună;

(b) de la o lună la 3 luni;

(c) de la 3 luni la 1 an;

(d) de la 1 an la 5 ani;

(e) peste 5 ani.

Câteodată, aceste perioade sunt combinate, de exemplu, pentru credite şi avansuri, prin realizarea unei distincţii între cele sub un an şi cele peste un an. Când perioada de rambursare se eşalonează pe o perioadă mai lungă, fiecare rată este alocată perioadei în care a fost convenită contractual sau în care se aşteaptă să fie plătită sau încasată.

34.   Este esenţial ca perioadele de scadenţă adoptate de către o bancă să fie aceleaşi atât pentru active, cât şi pentru datorii. Aceasta clarifică măsura în care există o corelaţie între exigibilitatea activelor şi datoriilor şi gradul de dependenţă a băncii de alte surse de lichiditate.

35.   Scadenţele pot fi exprimate în termeni ca:

(a)  perioada rămasă până la data rambursării;

(b) perioada iniţială până la data rambursării;

(c)  perioada rămasă până la următoarea dată la care ar putea fi modificate ratele de dobândă.

Analiza activelor şi datoriilor în funcţie de perioada rămasă până la data rambursării furnizează cea mai bună bază pentru evaluarea lichidităţii unei bănci. Banca poate, de asemenea, prezenta scadenţe de rambursare stabilite în baza perioadei iniţiale până la data rambursării cu scopul de a furniza informaţii referitoare la strategia de finanţare şi de gestiunea activităţii. În plus, banca poate prezenta perioade de scadenţă pentru rambursare, stabilite în baza perioadei rămase până la următoarea dată la care rata dobânzii poate fi modificată cu scopul de a evidenţia gradul de expunere la riscul de modificare a ratei dobânzii. Conducerea poate, de asemenea, furniza în comentariile sale din situaţiile financiare informaţii cu privire la gradul de expunere la riscul modificării ratei dobânzii şi asupra modului în care gestionează şi controlează astfel de riscuri.

36. În multe ţări, depozitele constituite la bancă pot fi retrase la cerere, iar avansurile acordate de bancă pot fi rambursate la cerere. Totuşi, în practică, aceste depozite şi avansuri sunt adesea menţinute pe perioade mai lungi fără a fi retrase sau rambursate; prin urmare, data efectivă a rambursării depăşeşte data contractuală. Totuşi, banca elaborează o analiză bazată pe scadenţe contractuale, chiar dacă perioada de rambursare prevăzută în contract nu coincide adesea cu perioada efectivă, datorită faptului că termenele contractuale reflectă riscurile de lichiditate asociate activelor şi datoriilor băncii.

37. Unele dintre activele băncii nu au un termen de scadenţă contractual. Perioada în care aceste active se presupune a deveni exigibile este de obicei considerată ca fiind termenul la care aceste active vor fi realizate.

38. Atunci când evaluează lichiditatea băncii pe baza perioadelor de scadenţă utilizatorii ţin cont de contextul practicilor bancare locale, inclusiv disponibilitatea fondurilor pentru bănci. În unele ţări, fondurile pe termen scurt provin, într-o activitate normală, de pe piaţa monetară sau, în caz de urgenţă, de la banca centrală. În alte ţări, situaţia este diferită.

39. Pentru a permite utilizatorilor o bună înţelegere a grupării activelor şi datoriilor funcţie de scadenţe, poate fi necesară completarea notelor la situaţiile financiare cu informaţii privind probabilitatea rambursării pe parcursul perioadei rămase. Prin urmare, conducerea va furniza, în comentariul său asupra situaţiilor financiare, informaţii cu privire la perioadele efective şi la modalitatea de gestionare şi control al riscurilor şi al gradului de expunere la risc asociate diferitelor termene de scadenţă şi profilurilor de rata dobânzii.

Concentrarea activelor, a datoriilor
şi a elementelor extrabilanţiere

40.    Banca va prezenta orice concentrare semnificativă a activelor, datoriilor şi elementelor extrabilanţiere. Aceste informaţii trebuie furnizate pe zone geografice, grupe de clienţi sau activităţi sau funcţie de alte criterii de concentrare a riscului. De asemenea, banca va evidenţia valoarea poziţiilor valutare nete importante valutar.

41. Banca va prezenta concentrările semnificative în repartizarea activelor sale, precum şi în provenienţa datoriilor, aceasta constituind o indicaţie utilă cu privire la riscurile potenţiale inerente realizării activelor şi disponibilităţii fondurilor pentru bancă. Asemenea informaţii trebuie prezentate pe zone geografice, segmente de clienţi şi activităţi sau pentru alte criterii de concentrare a riscului considerate relevante pentru bancă. De asemenea, este importantă explicarea şi efectuarea unei analize similare a elementelor extrabilanţiere. Zonele geografice pot cuprinde ţări, grupuri de ţări sau regiuni în interiorul unei ţări; evidenţierea clienţilor poate reflecta sectoare cum ar fi statul, sectorul public, societăţile comerciale şi alte entităţi. Astfel de informaţii se adaugă celor cerute de IAS 14, Raportarea pe segmente.

42. Informaţiile privitoare la expunerile valutare nete importante reprezintă o indicaţie utilă cu privire la riscul unor pierderi ca rezultat al fluctuaţiei ratelor de schimb valutar.

Pierderi din credite şi avansuri

43. Banca trebuie să prezinte următoarele informaţii:

(a)  politica contabilă care arată pe ce bază creditele şi avansurile irecuperabile sunt înregistrate ca o cheltuială şi trecute pe pierderi.

(b)  detalii privind modificarea provizioanelor pentru pierderi din credite şi avansuri în cursul perioadei. Separat, trebuie prezentată valoarea recunoscută ca şi cheltuială a perioadei aferentă pierderilor rezultate din credite şi avansuri neperformante, valoarea recunoscută ca şi cheltuială a perioadei aferentă creditelor şi avansurilor scoase din bilanţ şi valoarea creditată în cursul perioadei aferente creditelor şi avansurilor trecute pe pierderi anterior şi care au fost recuperate.

(c)  valoarea agregată a provizioanelor pentru pierderi din credite şi avansuri la data întocmirii bilanţului; şi

44. Toate sumele constituite ca rezerve pentru pierderi din credite şi avansuri, în plus faţă de acele pierderi care au fost în mod special identificate sau faţă de pierderile potenţiale pe care experienţa le precizează ca fiind prezente în portofoliul de credite şi avansuri, vor fi înregistrate contabil ca alocări ale rezultatului nedistribuit. Orice  sumă creditată ca rezultat al reducerii unor astfel de sume duce la creşterea rezultatului raportat şi nu intră în determinarea profitului net sau pierderii nete aferente perioadei.

45.  [Şters]

46.  Condiţiile sau legislaţia locale pot impune sau permite băncii să constituie rezerve pentru pierderi din credite şi avansuri peste suma pierderilor specific identificate şi a celor pe care experienţa le indică ca fiind prezente în portofoliul de credite şi avansuri. Toate sumele astfel constituite reprezintă alocări ale rezultatului reportat şi nu se consideră cheltuieli în determinarea profitului net sau pierderii nete a perioadei. În mod similar, orice sume creditate ca reduceri ale unor astfel de sume au ca rezultat creşterea rezultatului reportat şi nu sunt incluse în determinarea profitului net sau pierderii nete a perioadei.

47.  Utilizatorii situaţiilor financiare ale unei bănci trebuie să cunoască impactul pe care pierderile din credite şi avansuri îl au asupra poziţiei financiare şi rezultatelor băncii; aşa ei pot evalua mai bine eficienţa cu care banca şi-a utilizat resursele. De aceea, banca trebuie să prezinte suma totală a provizioanelor pentru pierderi din credite şi avansuri la data întocmirii bilanţului, precum şi modificările provizioanelor în cursul perioadei. Modificările în nivelul provizioanelor, inclusiv sumele scoase anterior din bilanţ şi care au fost recuperate pe parcursul perioadei, trebuie prezentate separat.

48.  [Şters]

49.  Atunci când creditele şi avansurile sunt considerate irecuperabile, ele sunt  scoase în afara bilanţului şi alocate în provizioanele pentru pierderi. În unele cazuri, ele nu sunt scoase în afara bilanţului până ce nu au fost îndeplinite toate procedurile legale şi nu se determină valoarea finală a pierderii. În alte cazuri, ele sunt scoase în afara bilanţului mai devreme, de exemplu, atunci când debitorul nu a plătit nici dobânda şi nu a rambursat nici ratele scadente în decursul unei perioade determinate. Deoarece momentul în care creditele şi avansurile neperformante sunt scoase din bilanţ poate varia, valoarea brută a creditelor şi avansurilor, precum şi a provizioanelor pentru pierderi, poate varia considerabil în circumstanţe similare. De aceea, banca trebuie să prezinte politica de trecere pe cheltuieli a creditelor şi avansurilor considerate irecuperabile.

Riscuri bancare generale

50. Orice sumă constituită ca rezervă pentru acoperirea riscurilor bancare generale, inclusiv pierderi viitoare şi alte riscuri imprevizibile sau contingenţe, trebuie prezentate separat ca alocări ale rezultatului nedistribuit. Orice sumă creditoare ce rezultă din reducerea unor astfel de rezerve are ca rezultat creşterea rezultatului nedistribuit şi nu trebuie incluse în determinarea profitului net sau a pierderii nete a perioadei.

51.   Condiţiile sau legislaţia locale pot cere sau permite ca banca să constituie rezerve pentru acoperirea riscurilor generale bancare, inclusiv pentru pierderi viitoare sau alte riscuri imprevizibile, în plus faţă de înre­gistrările pentru pierderi din credite şi avansuri determinate conform paragrafului 45. De asemenea, se poate cere sau permite băncii să constituie rezerve pentru contingenţe. Astfel de rezerve, pentru riscurile bancare generale şi pentru contingenţe, nu îndeplinesc criteriile de recunoaştere drept provizioane în baza IAS 37, Provizioane, datorii şi active contingente. Prin urmare, o bancă recunoaşte astfel de sume ca alocări ale rezultatului nedistribuit. Acest lucru este necesar pentru a evita o supradimensionare a datoriilor, o subdimensionare a activelor sau absenţa unor informaţii privind angajamentele şi provizioanele băncii, aceste creanţe şi oportunitatea de a distorsiona venitul net şi capitalurile proprii.

52.  Contul de profit şi pierdere nu poate furniza informaţii relevante cu privire la performanţa unei bănci atunci când profitul net sau pierderea exerciţiului include rezervele constituite pentru acoperirea riscurilor bancare generale sau contingenţe suplimentare sau credite neprezentate ce rezultă din anularea unor astfel de valori. În mod similar, bilanţul nu poate furniza informaţii relevante şi sigure despre poziţia financiară a băncii dacă bilanţul include datorii supraevaluate sau active subevaluate sau lipsesc informaţiile privind angajamentele şi provizioanele băncii.

Active constituite drept garanţii

53. Banca trebuie să indice valoarea totală a datoriilor garantate, precum şi natura şi valoarea contabilă a activelor constituite drept garanţii.

54.  În unele ţări se solicită băncilor, prin lege sau practică locală, să constituie active drept garanţii în vederea asigurării anumitor depozite şi a altor datorii. Sumele în cauză sunt deseori substanţiale şi pot avea impact semnificativ asupra evaluării poziţiei financiare a băncii.

Activităţi de administrare a activelor

55.  Deseori, băncile desfăşoară o activitate de administrator sau consultant de plasament care presupune deţinerea sau plasarea de active în numele persoanelor fizice, companiilor, fondurilor de pensii sau altor instituţii. Atunci când calitatea de administrator sau o relaţie similară este docu­men­tată juridic, aceste active nu aparţin băncii şi în consecinţă nu sunt incluse în bilanţ. Dacă banca este implicată în activităţi semnificative de administrare a activelor, situaţiile financiare trebuie să prezinte acest fapt, precum şi explicaţii cu privire la responsabilitatea sa în aceste activităţi, datorită eventualelor datorii ce pot apărea în cazul în care banca nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile de administrator. În acest sens, activităţile de administrare a activelor nu cuprind şi funcţia de custodie.

Tranzacţii cu părţile afiliate

56.  IAS 24, Prezentarea informaţiilor referitoare la tranzacţiile cu părţile afiliate, în general, cuprinde prezentările privind părţile afiliate şi tranzacţiile între o societate raportoare şi părţile ei afiliate. În unele ţări, legea sau autorităţile de reglementare interzic băncilor să se implice în tranzacţii cu părţile afiliate sau limitează acest drept, în timp ce în alte ţări asemenea tranzacţii sunt permise. IAS 24, Prezentarea informaţiilor referitoare la tranzacţiile cu părţile afiliate, este relevant pentru prezentarea situaţiilor financiare ale băncilor în ţările în care astfel de tranzacţii sunt permise.

57.  Anumite tranzacţii cu părţile afiliate se pot efectua în condiţii diferite faţă de cele cu părţile neafiliate. De exemplu, o bancă poate avansa o sumă mai mare sau poate stabili o rată a dobânzii mai mică pentru o parte afiliată decât în condiţii similare pentru o parte neafiliată; avansurile sau depozitele pot circula mai repede şi cu mai puţine formalităţi între părţile afiliate decât între părţi neafiliate. Chiar şi atunci când tranzacţiile cu părţi afiliate apar în derularea normală a activităţilor bancare, informaţiile cu privire la aceste tranzacţii sunt relevante pentru utilizatori, iar IAS 24, Prezentarea informaţiilor referitoare la tran­zacţiile cu părţile afiliate, impune prezentarea acestora.

58.  Când banca desfăşoară tranzacţii cu părţi afiliate trebuie prezentată natura relaţiei cu partea afiliată, tipurile de tranzacţii, precum şi caracte­risticile tranzacţiei necesare înţelegerii situaţiilor financiare ale băncii. Elementele care în mod normal vor fi prezentate conform IAS 24, Prezentarea informaţiilor referitoare la tranzacţiile cu părţile afiliate, includ politica de creditare a unei bănci faţă de părţile afiliate şi valoarea sau ponderea la tranzacţiile părţilor afiliate, după cum urmează:

(a)   Pentru fiecare din credite şi avansuri, depozite şi accepturi, bilete la ordin; informaţiile prezentate pot include sumele agregate datorate la începutul şi sfârşitul perioadei, precum şi avansurile, depozitele, rambursările şi alte modificări survenite în cursul perioadei;

(b)  Pentru fiecare dintre principalele tipuri de venituri şi cheltuieli cu dobânda şi comisioanele aferente;

(c)   Valoarea cheltuielilor recunoscute în cursul perioadei pentru pierderi din credite şi avansuri şi valoarea provizioanelor la data încheierii bilanţului; şi

(d)  Angajamentele şi contingenţele irevocabile şi angajamentele apărute din elemente extrabilanţiere.




Data intrării în vigoare

59. Acest Standard Internaţional de Contabilitate intră în vigoare pentru situaţiile financiare ale băncilor aferente perioadelor începând de la 1 ianuarie 1991.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu