marți, 9 februarie 2010

Contul 471 “Cheltuieli înregistrate în avans”


Contul 471 “Cheltuieli înregistrate în avans” face parte din grupa 47 “Conturi de subvenţii, regularizare şi asimilate” şi este un cont de activ.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor efectuate în avans care urmează a se suporta eșalonat pe cheltuieli, pe baza unui scadențar, în perioadele/exercițiile financiare viitoare.
În debitul contului 471 “Cheltuieli înregistrate în avans” se înregistrează:
  • sumele reprezentând abonamentele, chiriile, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră achiziționate și alte cheltuieli efectuate anticipat (401, 512, 531).
În creditul contului 471 “Cheltuieli înregistrate în avans” se înregistrează:
  • sumele repartizate în perioadele/exercițiile financiare următoare pe cheltuieli, conform scadențarelor (605, 611 la 628, 652, 658, 666).
Soldul debitor al contului reflectă cheltuielile efectuate în avans.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu