IAS 28 a fost aprobat de Consiliu în noiembrie 1988.
În noiembrie 1994, textul IAS 28 a fost reformulat, cu scopul de a fi prezentat în formă revizuită, adoptată în 1991 pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS 28 (reformulat 1994)). Textul aprobat original nu a suferit modificări substanţiale. Anumiţi termeni au fost modificaţi pentru a-i alinia la practica IASC din acea perioadă.
În iulie 1998, paragrafele 23 şi 24 din I AS 28 (reformulat 1994) au fost revizuite pentru a putea fi conforme cu IAS 36, Deprecierea activelor.
În decembrie 1998, IAS 39, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare, amendează paragrafele 7, 12 şi 14 din IAS 28. Amendamentele aduse înlocuiesc trimiterile Ia IAS 25, Contabilitatea investiţiilor,cu referinţe la IAS 39.
În martie 1999, paragraful 26 a fost modificat cu scopul de a înlocui trimiterile la IAS 10, Contingenţe şi evenimente ulterioare datei bilanţului, cu trimiteri la IAS 10 (revizuit 1999), Evenimente ulterioare datei bilanţului, precum şi cu scopul de a alinia terminologia la cea practicată în IAS 37, Provizioane, datorii şi active contingente.
În octombrie 2000, paragraful 8 a fost revizuit pentru a fi consecvent cu paragrafe similare din alte Standarde Internaţionale de Contabilitate, iar paragrafia 10 a fost şters. Modificările paragrafului 8, precum şi ştergerea paragrafului 10 intră în vigoare în momentul în care o întreprindere aplică pentru prima dată IAS 39.
Pentru scopul acestei publicaţii, noul text este trecut In raster gri, iar textul şters din IAS 28 (revizuit 1998) este trecut în raster gri şi tăiat cu o linie.
Următoarele Interpretări SIC se referă la IAS 28:
SIC-3, Eliminarea profiturilor şi a pierderilor nerealizate din tranzacţiile cu întreprinderile asociate; şi
SIC-20, Metoda punerii în echivalenţă - Recunoaşterea pierderilor.
IAS 28 (revizuit 2000)
Cuprins
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 28
Contabilitatea investiţiilor în întreprinderi asociate
IAS 28 (revizuit 2000)
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 28 (revizuit 2000)
Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate
Standardele tipărite cu litere de tip italic aldin trebuie citite în contextul materialului de fond şi al recomandărilor de implementare din acest Standard, precum şi în contextul Prefeţei la Standardele Internaţionale de Contabilitate. Standardele Internaţionale de Contabilitate nu au fost elaborate cu intenţia de a fi aplicate elementelor nesemnificative (a se vedea paragraful 12 din Prefaţă).
Arie de aplicabilitate
1. Acest Standard trebuie aplicat în contabilizarea de către investitor a investiţiilor în întreprinderi asociate.
2. Prezentul Standard înlocuieşte IAS 3, Situaţii financiare consolidate, în măsura în care standardul respectiv tratează contabilitatea investiţiilor în întreprinderi asociate.
Definiţii
3. Următorii termeni sunt folosiţi în acest Standard cu înţelesul specificat în continuare:
Întreprinderea asociată este o întreprindere în care investitorul are influenţă semnificativă şl care nu este nici filială a acestuia, nici asociere în participare.
Influenţa semnificativă este autoritatea de a participa la luarea deciziilor de politică financiară şi operaţională a întreprinderii asociate, dar nu şi de a controla aceste politici.
Controlul (pentru scopul acestui Standard) este autoritatea de a conduce politicile financiare şt operaţionale ale unei întreprinderi pentru a obţine beneficii din activitatea ei.
Filiala este o întreprindere care este controlată de o altă întreprindere (cunoscută ca societate-mamă).
Metoda punerii în echivalenţă este o metodă de contabilitate prin care investiţia este iniţial înregistrată la cost şi ajustată ulterior ţinând seama de schimbările post-achiziţie referitoare la partea ce aparţine investitorului din activele nete ale întreprinderii în care s-a investit. Contul de profit şi pierdere reflectă partea investitorului din rezultatele activităţii întreprinderii în care a investit.
Metoda cost este o metodă de contabilitate prin care investiţia este înregistrată la cost Contul de profit şi pierdere reflectă venitul din doar în măsura în care investitorului îi sunt repartizate părţi din profiturile nete ale întreprinderii în care a investit, ce apar ulterior datei de achiziţie.
Influenţă semnificativă
4. Dacă un investitor deţine, direct sau indirect, prin filiale, 20% sau mai mult din numărul de voturi ale întreprinderii în care a investit, se presupune că acesta exercită o influenţă semnificativă, cu excepţia cazului în care se poate clar demonstra că nu aceasta este situaţia. Invers, dacă investitorul deţine, direct sau indirect, prin filiale, mai puţin de 20% din numărul voturilor în întreprinderea în care a investit, se presupune că acesta nu exercită o influenţă semnificativă, cu excepţia cazului în care poate fi clar demonstrată o astfel de influenţă. O participaţie substanţială sau majoritară a unui alt investitor nu exclude neapărat posibilitatea ca un investitor să exercite o influenţă semnificativă.
5. Existenţa influenţei semnificative exercitată de un investitor este de obicei probată în unul sau mai multe din modurile următoare:
(a) reprezentarea în Consiliul de Administraţie sau în organul de conducere echivalent al întreprinderii în care a investit;
(b) participarea la procesul de elaborare a politicilor;
(c) tranzacţii semnificative între investitor şi întreprinderea în care acesta a investit;
(d) schimbul de personal managerial; sau
(e) furnizarea de informaţii tehnice esenţiale.
Metoda punerii în echivalenţă
6. Pe baza metodei punerii în echivalenţă, investiţia este iniţial înregistrată la cost şi această valoare contabilă este majorată sau redusă după data achiziţiei,, pentru a recunoaşte partea investitorului din profiturile sau pierderile întreprinderii în care acesta a investit. Repartizările din profit primite de la întreprinderea în care a investit reduc valoarea contabilă a investiţiei. Ajustările valorii contabile pot fi, de asemenea, necesare în cazul modificării ponderii participaţiei investitorului în întreprinderea în care acesta a investit, modificări ce decurg din schimbările capitalurilor proprii ale întreprinderii în care s-a investit, care nu au fost incluse în contul de profit şi pierdere. Astfel de schimbări le includ pe acelea care rezultă din reevaluarea imobilizărilor corporale şi a investiţiilor financiare, din diferenţele de curs valutar şi din ajustarea diferenţelor ce decurg din combinările de întreprinderi.
Metoda costului
7. În conformitate cu metoda costului, un investitor îşi înregistrează investiţia la cost. Investitorul recunoaşte venituri doar în măsura în care primeşte repartizări din profiturile nete cumulate ale întreprinderii în care a investit, profituri ce iau naştere ulterior datei de achiziţie. Repartizările primite în plus faţă de astfel de profituri sunt considerate o recuperare a investiţiei şi sunt înregistrate ca reducere a cestului investiţiei.
Situaţii financiare consolidate
8. O investiţie într-o întreprindere asociată trebuie contabilizată în situaţiile financiare consolidate pe baza metodei punerii în echivalenţă, exceptând situaţia în care:
(a) investiţia este achiziţionată şi păstrată exclusiv în vederea cedării ulterioare în viitorul apropiat ; sau
(b) întreprinderea îşi desfăşoară activitatea sub restricţii severe pe termen lung, care îi afectează semnificativ capacitatea
de a transfera fonduri investitorului.
Astfel de investiţii trebuie contabilizate în conformitate cu IAS 39, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare. , caz în care trebuie contabilizată pe baza metodei cost.
9. Recunoaşterea veniturilor pe baza repartizărilor primite din profit ar putea să nu fie o măsură adecvată a veniturilor obţinute de investitor din investiţia într-o întreprindere asociată, pentru că repartizările primite ar putea avea o mică legătură cu performanţa întreprinderii asociate. Cum investitorul are influenţă semnificativă asupra întreprinderii asociate, acesta are responsabilitatea performanţei întreprinderii asociate şi, implicit, a rentabilităţii investiţiei sale. Investitorul contabilizează această administrare prin extinderea ariei de aplicabilitate a situaţiilor financiare consolidate, astfel încât să fie inclusă partea sa din rezultatele unei astfel de întreprinderi şi astfel oferă o analiză a câştigurilor şi investiţiei, pe baza căreia pot fi calculaţi indicatori mult mai utili. Ca rezultat, aplicarea metodei punerii în echivalenţă furnizează mai multe informaţii despre activele nete şi venitul net al investitorului.
11. Un investitor trebuie să întrerupă folosirea metodei punerii în echivalenţă de la data la care:
(a) încetează să mal exercite o Influenţă semnificativă într-o întreprindere asociată, dar reţine fie în totalitate, fie parţial
investiţia sa; sau
(b) folosirea metodei punerii în echivalenţă nu mai este adecvată, pentru că întreprinderea asociată funcţionează sub
restricţii severe pe termen lung, care deteriorează semnificativ capacitatea ei de a transfera fonduri către investitor.
Valoarea contabilă a investiţia la acea dată trebuie considerată ulterior ca şi cost.
Situaţiile financiare separate ale investitorului
12. O investiţie într-o întreprindere asociată, care este inclusă în situaţiile financiare separate ale unui investitor emitent de situaţii financiare consolidate, şi care nu este deţinută exclusiv în vederea cedării în viitorul apropiat, trebuie fie:
(a) înregistrată la cost;
(b) contabilizată folosind metoda punerii în echivalenţă, aşa cum este descris în acest Standard; fie
(c) contabilizată ca şi un activ financiar disponibil vânzării, aşa cum s-a descris în IAS 39, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare.
13. Întocmirea situaţiilor financiare consolidate nu înlocuieşte necesitatea situaţiilor financiare separate pentru un investitor.
14. O investiţie într-o întreprindere asociată, inclusă în situaţiile financiare ale unul investitor care nu emite situaţii financiare consolidate, trebuie: fie
(a) înregistrată la cost;
(b) contabilizată folosind metoda punerii în echivalenţă, aşa cum este descrisa in acest Standard, dacă respectiva metodă
ar fi adecvată pentru întreprinderea asociată, dacă investitorul ar emite situaţii financiare consolidate; fie
(c) contabilizată pe baza IAS 39, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare, asemenea unui activ sau a unui activ
financiar disponibil vânzării, deţinut în scopul comercializării, pe baza definiţiilor din IAS 39.
15. Un investitor care deţine investiţii în întreprinderi asociate nu trebuie să emită situaţii financiare consolidate, pentru că nu are filiale. Este adecvat ca un astfel de investitor să furnizeze aceleaşi informaţii despre investiţiile sale în întreprinderi asociate ca acele întreprinderi care emit situaţii financiare consolidate.
Aplicarea metodei punerii în echivalenţă
16. Multe din procedurile adecvate pentru aplicarea metodei punerii în echivalenţă sunt similare procedurilor de consolidare definite în IAS 27, Situaţii financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale. Mai mult, conceptele largi care stau la baza procedurilor de consolidare folosite la dobândirea unei filiale sunt adoptate la achiziţia unei investiţii într-o întreprindere asociată.
17. O investiţie într-o întreprindere asociată este contabilizată pe baza metodei punerii în echivalenţă de la data la care întreprinderea cade sub incidenţa definiţiei întreprinderii asociate. O dată cu achiziţia investiţiei, orice diferenţă (pozitivă sau negativă) între costul achiziţiei şi partea investitorului din valorile juste ale activelor nete identificabile ale întreprinderii asociate este contabilizată în conformitate cu IAS 22, Combinări de întreprinderi. Sunt făcute ajustări adecvate ale părţii investitorului din profiturile sau pierderile după achiziţie pentru a contabiliza:
(a) amortizarea activelor amortizabile, bazată pe valorile lor juste;
(b) amortizarea diferenţei dintre costul investiţiei şi partea investitorului din valorile reale ale activelor nete identificabile.
18. Cele mai recente situaţii financiare disponibile ale întreprinderii asociate sunt folosite de investitor în aplicarea metodei punerii în echivalenţă; ele sunt, de obicei, întocmite pentru aceeaşi dată ca şi situaţiile financiare ale investitorului. Când datele de raportare ale investitorului şi întreprinderii asociate sunt diferite, întreprinderea asociată întocmeşte adesea pentru uzul investitorului situaţii pentru aceeaşi dată, ca aceea a situaţiilor financiare ale investitorului. Când nu este posibil acest lucru, pot fi folosite situaţii financiare întocmite pentru o dată de raportare diferită. Principiul consecvenţei dictează că lungimea perioadelor de raportare şi orice altă diferenţă între datele de raportare să fie consecvente de la perioadă la alta.
19. Atunci când sunt folosite situaţii financiare cu o dată de raportare diferită, ajustările sunt făcute pentru efectele oricăror evenimente semnificative sau tranzacţii între investitor şi întreprinderea asociată, care se petrec între data situaţiilor financiare ale întreprinderii asociate şi data situaţiilor financiare ale investitorului.
20. Situaţiile financiare ale investitorului sunt întocmite de obicei folosind politici contabile uniforme pentru tranzacţii asemănătoare şi evenimente în circumstanţe asemănătoare. În multe cazuri, dacă o întreprindere asociată foloseşte alte politici contabile decât cele adoptate de investitor pentru tranzacţii asemănătoare şi evenimente în circumstanţe asemănătoare, sunt făcute ajustări adecvate situaţiilor financiare ale întreprinderii asociate când acestea sunt folosite de investitor în aplicarea metodei de punere în echivalenţă. Dacă nu este posibil ca astfel de corecţii să fie calculate, faptul este relevat în majoritatea cazurilor.
21. Dacă o întreprindere asociată are acţiuni preferenţiale cumulative emise, deţinute de alţii, investitorul calculează partea lui de profit sau pierdere după ajustarea referitoare la dividendele preferenţiale, indiferent dacă dividendele au fost sau nu declarate.
22. Dacă prin metoda punerii în echivalenţă, partea din pierderea întreprinderii asociate a unui investitor egalează sau depăşeşte valoarea contabilă a unei investiţii, investitorul de regulă întrerupe includerea părţii lui din pierderile ulterioare. Investiţia este raportată la valoare zero. Pierderi suplimentare sunt prevăzute în măsura în care investitorul are obligaţii contractate sau plăţi efectuate în numele întreprinderii asociate pentru a onora obligaţiile acesteia, pe care investitorul le-a garantat sau pentru care s-a angajat. Dacă întreprinderea asociată raportează ulterior profituri, investitorul reia includerea părţii Iui din profiturile respective doar după ce partea lui din profituri egalează partea din pierderile nete nerecunoscute .
Pierderi din depreciere
23. Dacă există un indiciu conform căruia o investiţie într-o întreprindere asociată poate fi depreciată, o întreprindere aplică IAS 36, Deprecierea activelor. Pentru determinarea valorii de utilizare a investiţiei, o întreprindere estimează:
(a) Partea sa din valoarea actualizată a viitoarelor fluxuri estimate de numerar, ce se aşteaptă a fi generate de către
societatea în care s-a investit, ca întreg, incluzând şi fluxurile de numerar rezultate din activităţile societăţii în care s-a
investit şi din încasările ultimei cedări a investiţiei; sau
(b) Valoarea actualizată a viitoarelor fluxuri estimate de numerar, ce se aşteaptă a apărea din dividendele de primit în
urma investiţiei şi în urma ultimei cedări a acesteia.
Pe baza unor presupuneri adecvate, ambele metode au aceeaşi finalitate. Orice pierdere din deteriorare rezultată din investiţie este alocată m conformitate cu IAS 36. Prin urmare, pierderea este alocată, mai întâi, oricărui fond comercial rămas (a se vedea paragraful 17).
24. Valoarea recuperabilă a unei investiţii într-o întreprindere asociată este stabilită pentru fiecare întreprindere asociată în parte, cu excepţia cazului în care o astfel de întreprindere nu. Generează intrări de numerar din utilizarea continuă, intrări ce sunt în mare măsură independente de acelea generate de alte active ale întreprinderii raportoare.
Impozit pe profit
25. Impozitele pe profit ce rezultă din investiţiile în întreprinderi asociate sunt contabilizate în conformitate cu IAS 12, Impozitul pe profit.
Contingenţe
26. În conformitate cu IAS 37, Provizioane, datorii şi active contingente, investitorul prezintă informaţii referitoare la:
(a) partea lui din datoriile contingente şi angajamentele de capital dintr-o întreprindere asociată, pentru care este, de
asemenea, eventual răspunzător, şi
(b) acele datorii contingente care apar, pentru că investitorul este, în parte, răspunzător pentru toate datoriile
întreprinderii asociate.
Prezentarea informaţiilor
27. Trebuie făcute următoarele prezentări:
(a) enumerare şi descriere adecvată a întreprinderilor asociate importante, incluzând ponderea participaţiei şi, dacă diferă,
ponderea numărului de voturi deţinute; şi
(b) metodele folosite pentru a contabiliza astfel de investiţii.
28. Investiţiile în întreprinderi asociate contabilizate folosind metoda punerii în echivalenţă trebuie clasificate ca active imobilizate şi prezentate ca un element separat în bilanţ. Partea de profit sau pierderi a investitorului din astfel de investiţii trebuie prezentată ca un element separat în contul de profit şi pierdere. Partea investitorului din elementele extraordinare sau ale perioadei anterioare trebuie, de asemenea, prezentată separat.
Data intrării în vigoare
29. Cu excepţia paragrafelor 23 şl 24, acest Standard Internaţional de Contabilitate intră în vigoare pentru situaţiile financiare aferente perioadelor începând de la 1 ianuarie 1990.
30. Paragrafele 23 şi 24 intră în vigoare o dată cu IAS 36, adică pentru situaţiile financiare aferente perioadelor începând de la 1iulie 1999, cu excepţia cazului în care IAS 36 se aplică anterior acestei date.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu