luni, 8 februarie 2010

Contul 768 “Alte venituri financiare” face parte din grupa 76 “Venituri financiare”


Contul 768 “Alte venituri financiare” face parte din grupa 76 “Venituri financiare” şi este un cont de venituri şi care funcţionează după regula conturilor de pasiv.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor financiare, altele decât cele înregistrate în celelalte conturi din această grupă.
În creditul contului 768 “Alte venituri financiare” se înregistrează:
  • diferențele favorabile aferente furnizorilor și creditorilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar, sau cu ocazia decontării lor (401, 404, 408, 419, 462); diferențele favorabile aferente datoriilor din leasing financiar exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar (167); diferențele favorabile aferente clienților și debitorilor, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar, sau cu ocazia decontării lor (411, 418, 409, 461, 512); diferențele favorabile aferente creanțelor din avansuri acordate furnizorilor de imobilizări, exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar (232, 234); diferențe favorabile aferente datoriilor față de entitățile afiliate și entitățile legate prin interese de participare, cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar, sau cu ocazia decontării lor (451, 453); diferențele favorabile aferente creanțelor față de entitățile afiliate și entitățile legate prin interese de participare, precum și a creanțelor imobilizate, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar, sau cu ocazia decontării lor (451, 453, 267, 512); diferențele favorabile din evaluarea, la încheierea exercițiului financiar, a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (501, 506).
Se închide la sfârşitul perioadei prin creditul contului 121 “Profit sau pierdere”.
  • Nu are sold la sfârşitul perioadei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu